P******* L****
ReclamantC******** J******* C******** - C****** D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta PĂCURICI LELIA în contradictoriu cu pârâta COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP. Anulează certificatul de încadrare în grad de handicap nr. DCH392/11.01.2018, emis de pârâtă. Obligă pârâta să emită pentru reclamant certificatul de încadrare în grad de handicap mediu, cu valabilitate începând de la data de 11.01.2018 şi termen de revizuire: 12.11.2018. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 20.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1756/2018 din 20.11.2018În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 Cod de Procedură Civilă, amână pronunţarea la data de 20.11.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2018Termen: 06.11.2018 faţă de lipsa documentaţiei solicitate.
Incheiere de sedinta din 18.09.2018Termen: 18.09.2018 în vederea administrării probei cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 12.06.2018