I************ L** L* K*** R****** S**
ReclamantC****** R*****
PârâtAdmite, în parte, cererea cu valoare redusă, formulată de reclamanta INVESTCAPITAL LTD în contradictoriu cu pârâta CRISTEA MONA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 136.21 lei, reprezentând debit principal restant, ?i a sumei de 18.42 de lei, cu titlu de penalită?i de întârziere, aplicate la valoarea debitului principal. Respinge capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, ca neîntemeiat. Admite în parte capătul de cerere privind acordarea taxei de reziliere anticipată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 427,62 de lei cu titlu de taxă de reziliere anticipată. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Foc?ani. Pronunţată la data de 01.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1437/2019 din 01.03.2019Amână pronun?area cauzei la data de 01.03.2019, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronun?ată în ?edin?a publică astăzi, 25.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2019complet desfiinţat, dosar repartizat ciclic