G**** Ş*****
InculpatV**** L********
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, Constată ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din data de 07 mai 2018 dat în dosarul de urmărire penală numărul 177/P/2016, prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul G**** Ş***** pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 din Noul Cod penal. În dosarul de urmărire penală numărul 177/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 08 mai 2018, sub numărul 12336/215/2018, privind pe inculpatul G**** Ş*****, pe persoana vătămată V**** L******** şi pe subiectul procesual Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi 05 iulie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 05.07.2018