S* G****** S** P*** C***** L* 2*** S***
ReclamantA******** H************* S***** N*******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta GERODAR S.R.L. prin administrator judiciar COMCAS LJ 2000 SPRL în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Handicapaţilor „ STEAUA Nordului”. şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei prin administratorul judiciar suma de 1.516,19lei preţ restant, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, de la data scadenţei şi până în ziua plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Satu Mare, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 23 aprilie 2019.
Hotarare 1408/2019 din 23.04.2019Amâna pronunţarea în cauză la data de 23.04.2019, pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2019amâna pronunţarea în cauză la data de 11.04.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2019amâna pronunţarea în cauză la data de 27.03.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2019