D******* S*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul sentinţei civile nr. 5964/20.07.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în cauza cu nr. unic 12405/3/2018. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronuntata in sedinta publica, azi 07.11.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.11.2018Admite în parte acţiunea. Obligă intimata sa emită o decizie prin care să recalculeze pensia cuvenită contestatoarei, începând cu data de 01.01.2018, cu luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual şi a veniturilor din ore suplimentare 50%, ore suplimentare 100% şi acord atestate prin adeverinţa nr. 381254/26.05.2017 eliberată de RATB SA, prin înlocuirea sumelor contributive cu valoare ore lucrate şi/sau indemnizaţii de concediu de odihnă, după caz, pe perioada din adeverinţă. Obligă intimata la plata către contestatoare a diferenţelor dintre pensia plătită şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, calculate de la data de 01.01.2018 la zi. Respinge în rest celelalte pretenţii. În temeiul prev. art. 453 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă, Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat acordat parţial). Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 20.07.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5964/2018 din 20.07.2018Amână pronunţarea la data de 20.07.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.07.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.07.2018