S****** G***** I*****
PetentC******** L**** A* M*********** P****** - P****** L***** P******
IntimatRespinge plângerea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Pite?ti. Pronunţată în şedinţa publică din 21.05.2019.
Hotarare 3329/2019 din 21.05.2019Faţă de cererea de probatorii formulată la acest termen de judecată, constată întemeiată acordarea unui nou termen, astfel că amâna cauza. În temeiul art. 250 raportat la art. 258 C.proc.civ., admite pentru ambele părţi, ca fiind utilă şi pertinentă soluţionării cauzei, proba cu înscrisuri şi va pune în vedere să depună la dosar înscrisurile de care înţeleg să se folosească, în exemplare suficiente pentru comunicare şi purtând menţiunea „conform cu originalul”. Admite, cu raportare la disp. art. 309 Cod pr. civilă, şi proba testimonială solicitată de petent, sens în care se vor efectua verificări în baza de date aflată la dispoziţia instanţei, în vederea citării martorului Cristofor Marin. Proroga discutarea admisibilităţii probei cu înregistrarea video a contravenţiei. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 21.05.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2019.
Incheiere de sedinta din 26.03.2019Amână cauza şi acordă termen de judecată, pentru respectarea Principiilor continuităţii completului de judecată şi a dreptului la un proces echitabil, la data de 26.03.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 12.02.2019