P** I*** I****
InculpatP** E*****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P** I*** I****, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 32 din Codul penal raportat la art. 228 alin.1 din Codul penal, art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal şi a art. 43 alin. 5 din Codul penal la pedeapsa de: - 1 an şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, conform art. 60 din Codul penal. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art.68 alin.1 lit.c Cod penal. În baza art.65 alin.1 şi 3 raportat la art.66 alin.1 lit. a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 404 alin.4 din C.pr.penală raportat la art. 72 din Codul penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 14.10.2018, ora 03:30, până la data de 15.10.2018, ora 03:30. În baza art. 397 din C.pr.penală constată că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 6 Cod proc.penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 260 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu în faza de judecată, domnul Pop Adrian Emil, conform delegaţiei nr. 1514/19.11.2018. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.02.2019.
Hotarare 169/2019 din 13.02.2019amână pronunţarea la data de 13.02.2019, ora 10
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.02.2019