N****** M***** G*****
PetentÎn baza dispoziţiilor art. 587 din codul de procedură penală,cu referire la art. 100 din codul penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul NERGHES MARIAN GAVRIL, deţinut în Penitenciarul Botoşani în executarea pedepsei de 3 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 598 din 2016 a Tribunalului Iaşi. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului NERGHES MARIAN GAVRIL de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 655/2016 emis de Tribunalul Iaşi. În baza art. 100 alin. 6 din codul penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 26.02.2019, constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art. 100 alin. 5 din codul penal, atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 587 alin. 4 din codul de procedură penală, copie de pe prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă, se va comunica Serviciului de Probaţiune Suceava, precum şi unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte cel liberat. În baza art. 272 din codul de procedură penală, suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru condamnat (delega?ie nr. 91/13.08.2018 emisă de Baroul Botoşani) va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 6 Cod de procedură penală, cheltuielile privind avocatul din oficiu rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 30. 08. 2018.
Hotarare 974/2018 din 30.08.2018Amână cauza şi fixează termen de judecată la data de 30 august 2018 - complet PB3, pentru când se va cita petentul la locul de deţinere. Se va emite adresă către Tribunalul Iaşi– Biroul executări penale cu solicitarea de a înainta copie după sentinţei penale 598/2016 cu menţiunile privind data şi modalitatea rămânerii definitive. Se va emite adresă către penitenciarul Botoşani cu solicitarea de a comunica situaţia contului petentului din perioada de detenţie. Se va emite adresă către Primăria localităţii Frasin, judeţul Suceava în vederea efectuării unei anchete sociale la domiciliul petentului pentru a comunica situaţia materială şi familială a acestuia, dacă deţine bunuri mobile sau imobile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 august 2018.
Incheiere de sedinta din 16.08.2018