Dosar 1260/114/2018 din 10.05.2018

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1260/114/2018
Data dosar:
10.05.2018
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.09.2018 la ora 9:00

    Complet: LMAS 5
  • Admite in parte cererea

    Admite cererea, în parte. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială Vipereşti să plătească reclamanţilor cheltuielile de transport pe mijloacele de transport în comun, iar pentru cei care au circulat cu autoturismul contravaloarea abonamentului lunar pe mijlocul de transport în comun, pentru perioadele septembrie-decembrie 2016 şi ianuarie-mai 2017.Respinge cererea promovată în contradictoriu cu pârâţii Comuna Vipereşti şi Consiliul Local Vipereşti. Executorie de drept, în privinţa cererii admise. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării. Apelul, sub sancţiunea nulităţii, se depune la Tribunalul Buzău.

    Hotarare 1275/2018 din 25.09.2018
  • Sedinta din data de 12.09.2018 la ora 9:00

    Complet: LMAS 5
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp suplimentar pentru a delibera şi întocmi minuta, amână pronunţarea în data de 25.09.2018. Cu drept de apel odată cu fondul.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD