C******* V*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, alin. 4 şi alin.10 CPP, raportat la art. 91 C. penal, condamnă inculpatul C******* V***** GABRIEL, trimis în judecată în stare de libertate, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 C. penal. În temeiul art. 91 alin.1 C. penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 C. penal. În temeiul art.93 alin.1 C. penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.94 alin.1 C. penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art.93 alin.1 C. penal se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul art.93 alin.3 C. penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniile stabilite de Consiliul Local al comunei Arpaşu de Jos, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În temeiul art.94 alin.3 C. penal, Serviciul de Probaţiune Sibiu va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiei inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. În baza art. 91 alin. 4 C. penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 alin.1, 2, 4 C. penal, în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. şi art. 274 alin. 1 C. proc.pen, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Hotarare 6/2019 din 16.01.2019pentru angajarea unui apărător
Incheiere de sedinta din 14.11.2018