B********* V*******
PetentI************ D* P****** J******* B*******
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul Bosînceanu Valentin în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* B*******, cu privire la procesul-verbal de contravenţie seria PBTX nr. 74287/30.07.2018, pe care îl menţine. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.04.2019.
Hotarare 1716/2019 din 22.04.2019Amână pronunţarea în prezenta cauză pentru data de 22.04.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi , 08.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2019Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Botoşani nr. 37 din 21.12.2018, prin care s-a aprobat desfiinţarea completelor de judecători stagiari din cadrul Secţiei Civile, respectiv CSC1, CSC2 şi CSC3 şi, implicit, redistribuirea ciclică a dosarelor aferente acestor complete către noile complete de judecători stagiari din cadrul Secţiei Civile, respectiv CSC01, CSC02, CSC03, CSC04 şi CSC05, instanţa apreciază că este justificată acordarea unui termen în vederea continuării judecării cauzei de către completul învestit în urma redistribuirii
Incheiere de sedinta din 08.02.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.02.2019, complet CSC3, în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 09.11.2018