I******* C********* S**
ReclamantU*** D***** T******
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale
Incheiere indreptare eroare materiala din 01.04.2019Admite cererea formulată de reclamanta I. C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul U. D. T., având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 400 lei reprezentând contravaloarea obligaţiei principale, precum şi la plata dobânzii contractuale de 1,2%/zi, calculată de la data contractării creditului, respectiv 16.11.2015 şi până la data scadenţei la data de 12.12.2015. Obligă pârâtul să achite reclamantei dobânda penalizatoare de 2%/zi, calculată începând cu a doua zi după scadenţă, respectiv 13.12.2015 şi până la data cesionării creanţei la data de 28.07.2015. Obligă pârâtul să achite reclamantei dobânda legală, calculată începând cu a doua zi a cesionării creanţei, respectiv data de 29.07.2015 şi până la data plăţii efective a creditului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. EXECUTORIE. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.02.2019.
Hotararecameraconsiliu199/2019 din 26.02.2019