T*** A***** c* s***** a***
ReclamantH*** L**** A*****
PârâtAdmite acţiunea. Dispune rezilierea contractului de vânzare – cumpărare autoturism încheiat între părţi la data de 30.07.2015, având ca obiect autoturismul marca Audi A6 de culoare gri metalizat, an de fabricaţie 2009, înmatriculat în Germania, cu număr de înmatriculare DU OQ 610. Obligă pârâtul să restituie reclamantului suma de 2000 de euro. Obligă pârâtul la 3110 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Cu apel, ce se depune la Judecătoria Rm. Vâlcea. Pronunţată astăzi, 18.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1855/2019 din 18.04.2019Amână pronunţarea la data de 18.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2019Amână judecarea cauzei pentru a se cita martorul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 05.03.2019Admite cererea de probatoriu formulată de petent, prin notele de şedinţă, respectiv: probele cu înscrisurile depuse la dosar şi testimonială cu martorul Marin Daniel – Cristian. Ia act că înscrisurile solicitate de petent în probaţiune au fost depuse la dosar. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului, şi acordă termen de judecată la data de 05 martie 2019, pentru când: Se citează martorul Marin Daniel – Cristian, la adresa indicată în notele de şedinţă depuse la dosar. Se reia procedura de citare cu pârâtul. Acordă termen în cunoştinţă reclamantului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul reclamantului, pentru imposibilitate de prezentare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 29 ianuarie 2019, pentru când: Se reia procedura de citare pârâtul. Se reia procedura de citare cu pârâtul.
Incheiere de sedinta din 27.11.2018