M****** A********
CondamnatÎn baza art. 43 alin. 3 C.p.p., reuneşte cauza ce formează obiectul dos. nr. 13134/225/2018 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la prezenta cauză. Respinge, ca nefondată, cererea de liberare condiţionată privind pe M****** A********, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Fixează termen 3 (trei) luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, după expirarea căruia poate fi reînnoită cererea sau poate fi formulată propunere de liberare condiţionată. Obligă petentul la 360 lei cheltuieli judiciare statului, urmând ca suma de câte 130 lei, reprezentând onorariul pentru avocati din oficiu să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.12.2018, la sediul instanţei.
Hotarare 2175/2018 din 17.12.2018Amână cauza la data de 17.12.2018 pentru când se emite adresă către Baroul Mehedinţi în vederea desemnării unui apărător pentru petent.De asemenea, se emite adresă către Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, în vederea comunicării relaţiilor necesare soluţionării cauzei.
Incheiere de sedinta din 03.12.2018