M***** M**** S****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din C.proc.pen., Constată ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova din data de 10.05.2018 dat în dosarul de urmărire penală numărul 7570/P/2017, prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul Mitroi Marius Sorin, pentru săvârşirea infracţiunii, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din C.pen. În dosarul de urmărire penală numărul 7570/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 14.05.2018, sub numărul 12847/215/2018, privind pe inculpatul Mitroi Marius Sorin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în Camera de Consiliu de la data de 19 iunie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 19.06.2018