M***** I****
InculpatM***** G*******
Parte civilăM**** R***** A*******
Parte civilăIn baza art. 362 alin. 2 din Codul de procedură penală rap. la art. 208 alin. 2 din Codul de procedură penală, constată legalitatea si temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispuse fata de inculpatul M. I., fiul lui, născut la data de în ….., jud. D….., ……., CNP….., prin Încheierea nr. 240 din data de 05.07.2018 pronunţată de către Judecătoria Răcari în dosarul nr. 1286/284/2018/a5 şi menţine măsura controlului judiciar până la o nouă verificare, conform legii. În baza art. 215 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), d) C. proc. pen., impune inculpatului, ca pe durata controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa de judecată, cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată: - să nu revină în locuinţa familiei, situată în ;- să nu se apropie de persoanele vătămate M. G., CNP….. şi ….M.A, CNP ……. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., se atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestului preventiv. În baza art. 215 alin. (4) C. proc. pen., supravegherea respectării obligaţiilor de către inculpat pe durata controlului judiciar va fi realizată de Poliţia oraş. Răcari, jud. Dâmboviţa. Câte un exemplar al prezentei încheieri se comunică următoarelor instituţii: IPJ Dâmboviţa, Poliţia oraş. Răcari, jud. Dâmboviţa – Biroul Supravegheri Judiciare, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Răcari, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie pentru inculpat şi procuror în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.10.2018, ora 18:30.
Incheiere finala dezinvestire 327/2018 din 11.10.2018