N***** V*******
CondamnatAdmite cererea de liberare condiţionată. În temeiul art. 100 Codul penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului N***** V*******, în prezent deţinut în Penitenciarul Focşani, din pedeapsa de 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 513/2017, pronunţată de Judecătoria Buzău, pentru săvârşirea infracţiunii de furt (art. 228 C.pen.). În baza art. 100 alin. (6) C. pen. intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 17.06.2018- constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere petentului condamnat dispoziţiile art. 100 alin. (5) C. pen. referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. Dispune punerea în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 626/2017 emis de Judecătoria Buzău. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Bordea Cristian, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 275/07.02.2018, emisă de Baroul Vrancea, în cuantum de 130 de lei, se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2018.
Hotarare 248/2018 din 26.02.2018ÎN VEDEREA ÎNAINTĂRII PROCESULUI VERBAL ŞI CARACTERIZĂRII PETENTULUI DE CĂTRE PENITENCIARUL FOCŞANI
Incheiere de sedinta din 19.02.2018