M********* S*********** P*****
ReclamantA******** D* P********** N***
PârâtF***** V*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului F***** V*****, invocată de instanţă din oficiu. Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul MUNICIPIUL SLATINA, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul F***** V*****, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul MUNICIPIUL SLATINA, prin primar, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 7. Obligă pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 7 să achite reclamantului suma de 501,60 lei, reprezentând debit avans şi suma de 110,32 lei reprezentând cota de contribuţie aferentă anului 2017. Respinge cererea reclamantului MUNICIPIUL SLATINA, prin primar, de obligare a pârâtei ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 7 la plata majorărilor de întârziere ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Slatina. Pronunţată, astăzi la data de 21.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1261/2019 din 21.03.2019