R**** (******** O*****
ReclamantI************ D* P****** J******* B**************
PârâtAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R(M)O în contradictoriu cu pârâtul IPJ BN.Obligă pârâtul IPJ Bistriţa-Năsăud să stabilească, calculeze şi plătească reclamantului R(M)O sumele compensatorii corespunzătoare sporului de fidelitate inclus în salariul funcţiei de bază potrivit OUG 1/2010, începând cu data de 17.07.2017, în acelaşi cuantum cu cele plătite unui salariat cu funcţie similară (care îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii, îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă şi are aceeaşi vechime în activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumelor compensatorii corespunzătoare salariului de merit.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.02.2019.
Hotarare 13/2019 din 01.02.2019Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 01.02.2019, cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2019