P****** G***** A********
Contestator InculpatAdmite contestaţia formulată de inculpatul P****** G***** A********, împotriva încheierii din data de 27.11.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr.129/120/2018/a11, pe care o desfiinţează în sensul că înlătură din cuprinsul încheierii dispoziţiile de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpat cu măsura arestului preventiv, de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile şi de emitere a mandatului de arestare preventivă. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul P****** G***** A******** şi menţine această măsură preventivă pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile stabilite prin încheierea din data de 24.10.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr.129/120/2018/a10. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.12.2018.
Hotarare 333/2018 din 04.12.2018