T*** R*** E****
IntimatL********* G******
ApelantAdmite cererea de apel formulată de apelantul L********* G****** VIOREL împotriva sentinţei civile nr. 8695/19.07.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 13007/325/2018 în contradictoriu cu intimata TOTH ROZALIA ELENA şi, în consecinţă: Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Toth Rozalia Elena în contradictoriu cu pârâtul L********* G****** Viorel, ca rămasă fără obiect. Menţine în rest sentinţa civilă apelată. Fără cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs, care se va depune la Tribunalul Timiş, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în data de 10.04.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. civ. din 2010.
Hotarare 480/2019 din 10.04.2019Amâna pronunţarea la data de 10.04.2019, NC3-A, prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.03.2019se va cita apelantul cu menţiunea „la interogator”
Incheiere de sedinta din 23.01.2019