Dosar 13009/94/2018 din 03.09.2018

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13009/94/2018
Data dosar:
03.09.2018
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.04.2019 la ora 8:30

    Complet: C 19 c.c. am .pr.
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de valoare redusă Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.065,82 lei, reprezentând c/val facturi neachitate, şi la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,2 % pe zi, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare datei scadente a facturilor, până la achitarea integrală a debitului. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 460 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu curator. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.04.2019.

    Hotarare 1992/2019 din 03.04.2019
  • Sedinta din data de 29.03.2019 la ora 08:30

    Complet: C 19 C.C.
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea, pentru data de 03.04.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.03.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2019
  • Sedinta din data de 15.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C 19 C.C.
  • Amână cauza

    pentru a da posibilitate reclamantului să facă dovada achitării onorariului de curator

    Incheiere de sedinta din 15.02.2019
  • Sedinta din data de 18.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C 19 C.C.
  • Amână cauza

    lipsă de procedură cu pârâta

    Incheiere de sedinta din 18.01.2019
  • Sedinta din data de 16.11.2018 la ora 08:30

    Complet: C 19 C.C.
  • Amână cauza

    lipsă de procedură

    Incheiere de sedinta din 16.11.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD