T******* V*****
InculpatÎn temeiul prevederilor art. 337 din Codul Penal cu aplic. art. 375 din Codul de Procedură Penală. rap la art. 396 alin.2 şi 10 din Codul de Procedură Penală condamnă pe inculpatul T******* V*****iu, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În temeiul prevederilor art. 67 din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 literele a şi b din Codul Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul prevederilor art. 65 din Codul Penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 literele a şi b din Codul Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 1 an închisoare. În baza prevederilor art. 91 din Codul Penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul Penal. În temeiul prevederilor art. 93 alin. 1 din Codul Penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza prevederilor art. 93 alin. 2 litera b din Codul Penal obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială desfăşurat de Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza dispoziţiilor art. 93 alin. 3 din Codul Penal obligă inculpatul pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăria Oraşului Ianca, jud. Brăila - Direcţia Serviciilor Publice sau în cadrul Liceul Tehnologic ”Nicolae Oncescu” pe o perioadă de 60 de zile. În baza prevederilor art. 91 alin. 4 din Codul Penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul Penal cu privire la revocarea pedepsei sub supraveghere. În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. 1 din Codul de Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 290 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (190 lei la urmărirea penală şi 100 lei la camera preliminară şi judecata în fond). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16 octombrie 2018.
Hotarare 125/2018 din 16.10.2018