Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea omisiunii din dispozitivul sentinţei civile nr. 576/2018 pronunţate în data de 18.11.2019 în sensul că „Dispune ca onorariul lichidatorului judiciar şi cheltuielile cu procedura în cuantum de 4.000 lei să fie plătite în condiţiile art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014.” în loc de „Dispune ca onorariul lichidatorului judiciar şi cheltuielile cu procedura să fie plătite în condiţiile art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014.”, cum greşit s-a indicat. Cu drept de apel în termen în 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Apelul va fi depus la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 07.12.2022, în condiţiile art. 402 C.pr.civ..
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.12.2022Aprobă raportul final şi dispune închiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei S.C. BASTION HOUSE S.R.L. precum şi radierea acesteia din registrul comerţului. Descarcă pe lichidatorul judiciar C.I.I. ZAGONY ALEXANDRU IOSIF de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură. Dispune ca onorariul lichidatorului judiciar şi cheltuielile cu procedura să fie plătite în condiţiile art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014. Sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DGRFP CLUJ-NAPOCA şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Definitivă şi executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Comunicarea se va realiza prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.11.2018.
Hotarare 576/2018 din 21.11.2018