D***** I**** T******
ReclamantA************ J******** A F********* P****** T****
PârâtÎn baza art. 442 Cod procedură civilă, dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 579/03 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 130/30/2018, în sensul că, alineatul doi, trei şi şase al dispozitivului hotărârii va avea următorul conţinut „ Admite acţiunea formulată de reclamantul DRAGNE IONUŢ TIBERIU, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş. Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 3.445,00 lei reprezentând timbru de mediu, precum şi dobânda legală fiscală calculată începând cu data încasării – 24.11.2015 şi până la plata efectivă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 03.04.2018.”. Menţine restul dispoziţiilor. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.05.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.05.2018Respinge excepţia lipsei de interes, invocată prin întâmpinare. Admite acţiunea formulată de reclamantul DRAGNE IONUŢ TIBERIU, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş. Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 3.445,00 lei reprezentând timbru de mediu, precum şi dobânda legală fiscală calculată începând cu data încasării – 24.11.2015 şi până la plata efectivă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.
Hotarare 579/2018 din 03.04.2018