D***** M***** F*****
ReclamantP******* C****** O**** L****
PârâtC***** O**** L**** P*** P*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei COMUNA OHABA LUNGĂ PRIN PRIMAR şi pe cale de consecinţă, respinge acţiunea formulată de reclamantul D***** M***** F***** în contradictoriu cu pârâta COMUNA OHABA LUNGĂ PRIN PRIMAR, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge excep?ia prematurită?ii ac?iunii. Admite acţiunea formulată de reclamantul D***** M***** F***** în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI OHABA LUNGĂ. Dispune amendarea pârâtului – PRIMARUL COMUNEI OHABA LUNGĂ, cu o sumă echivalentă cu 20 % din salariul minim brut pe economie / zi întârziere pentru perioada 09.01.2018 şi în continuare, până la data punerii în executare a sentinţei civile 4351/PI/2017 din data de 02.11.2017 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6432/30/2017, care se face venit la bugetul de stat. Acordă reclamantului D***** M***** F***** penalităţi de întârziere în cuantum de 200 lei/ zi întârziere, pentru perioada 09.01.2018 şi în continuare, până la data punerii în executare integrale a sentinţei civile nr. 4351/PI/2017 din data de 02.11.2017 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6432/30/2017. Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 18.04.2018
Hotarare 679/2018 din 18.04.2018Amână pronunţarea pentru data de 18.04.2018, soluţia urmand a fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2018