R**** A*****
PetentRespinge, ca nefondată, cererea de liberare condiţionată formulată de petentul R**** A*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani. Stabileşte termen pentru reiterare după 2 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Obligă petentul să plătească statului suma de 47 lei, cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală. Pronun?ată în şedinţa publică, azi 21 septembrie 2018.
Hotarare 1044/2018 din 21.09.2018Instanţa apreciază necesar a se reveni cu adresă către Tribunalul Covasna – Biroul executări penale, cu solicitarea de a înainta o copie după sentinţa penală nr. 44/21.10.2014, motiv pentru care va amâna cauza la data de 21 septembrie 2018. Totodată, faţă de lipsa raportului de anchetă socială, apreciază necesar a se reveni cu adresă către Primăria comunei Grăniceşti, judeţ Suceava, cu solicitarea de a efectua o anchetă socială la domiciliul petentului din care să rezulte veniturile realizate de acesta, situaţia bunurilor mobile sau imobile cu care petentul figurează în eviden?ele instituţiei, precum şi alte situaţii deosebite ce se vor constata la faţa locului
Incheiere de sedinta din 06.09.2018Instanţa va dispune solicitarea sentinţelor penale de condamnare ale petentului şi emiterea unei adrese către Penitenciarul Botoşani pentru a comunica fişa cu situaţia contului petentului în perioada de detenţie. Totodată, va dispune a se înainta adresă Primăriei Comunei Grăniceşti, judeţul Suceava, în vederea efectuării unei anchete sociale la domiciliul petentului pentru a comunica situaţia materială şi familială a acestuia, dacă deţine bunuri mobile sau imobile, sens în care,
Incheiere de sedinta din 30.08.2018