C***** C*******
CondamnatÎn baza art. 583 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 97 Cod penal: Admite sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud privind pe condamnatul C.C., şi în consecinţă: Constată că infracţiunile pentru care condamnatului C.C. i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, g Cod penal prin Sentinţa penală nr. 10/F/13.02.2018 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 3954/112/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 1058/A/02.10.2018 a Curţii de Apel Cluj, au fost comise în concurs real prev. de art. 38 alin. 1 Cod penal cu infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, g Cod penal prin Sentinţa penală nr. 109/F/29.11.2017 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 2539/112/2016, modificată prin Decizia penală nr. 380/A/14.03.2018 a Curţii de Apel Cluj, pedepse în privinţa cărora s-a dispus în baza art. 91 Cod penal suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 97 alin. 1 Cod penal anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (modalitate de executare dispusă prin Sentinţa penală nr. 10/F/2018 din 13.02.2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, definitivă prin Decizia penală nr. 1058/A/2018 a Curţii de Apel Cluj şi Sentinţa penală nr. 109/F/29.11.2017 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, modificată prin Decizia penală nr. 380/A/14.03.2018 a Curţii de Apel Cluj). Descontopeşte în elementele ei componente pedeapsa rezultantă de 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, g Cod penal aplicată condamnatului C.C. prin Sentinţa penală nr. 10/F/2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, definitivă prin Decizia penală nr. 1058/A/2018 a Curţii de Apel Cluj şi repune pedepsele în individualitatea lor, înlăturând sporul de 5 luni şi 10 zile închisoare, astfel: -1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, g Cod penal, aplicată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 10 din Legea nr. 241/2005, art. 396 alin. 10 Cod penal; -2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod penal; -4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 272 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 35 alin. 1 Cod penal; În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedepsele dispuse pentru infracţiuni concurente prin cele două sentinţe şi aplică condamnatului C.C. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 9 luni şi 10 zile închisoare, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, g Cod penal, pe durata de 1 an. Interzice condamnatului drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, g Cod penal (rap. la art. 65 alin. 1 Cod penal) ca pedeapsă accesorie (potrivit menţiunilor din Decizia penală nr. 380/A/14.03.2018 a Curţii de Apel Cluj, prin care a fost modificată Sentinţa penală nr. 109/29.11.2017 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud). În baza art. 97 alin. 2 rap. la art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte conform art. 92 Cod penal un termen de supraveghere de 3 ani, care se va calcula conform art. 97 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă condamnatul C.C. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: -să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, potrivit programului care i se va stabili; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b şi d Cod penal impune condamnatului să execute următoarele obligaţii: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiului Bistriţa sau în cadrul uneia dintre parohiile bisericeşti de pe raza municipiului Bistriţa, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.12.2018.
Hotarare 125/2018 din 19.12.2018amână pronunţarea pentru data de 19.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2018pentru data de 12.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2018amână pronunţarea la 05.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2018pentru acvirarea dosarelor
Incheiere de sedinta din 31.10.2018