J******** I***** C*********
InculpatP****** I*****
InculpatRespinge ca neîntemeiate excepţiile formulate de către inculpaţii J******** I***** C********* şi Petuci Iulian, cu privire la legalitatea actului de sesizare, prin care solicită restituirea cauzei la Parchet în vederea administrării de probe, respectiv a probei cu un martor, care este relevantă, în sensul că în urma audierii martorului vor izvora şi alte probe concludente soluţionării dosarului şi nicidecum cele rezultate în motivele din rechizitoriu şi cu privire la propunerea confiscării armelor din rechizitoriu. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 432/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa privind pe inculpaţii J******** I***** C********* trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” prev. de art. 342 alin.1 Cod Penal şi „tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic” prev. de art. 42 alin.1 lit. c din Legea nr. 407/2006, cu aplicarea art. 38 din Codul Penal şi PETUCI IULIAN trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic” prev. de art. 42 alin.1 lit. c din Legea nr. 407/2006, , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii J******** I***** C********* şi PETUCI IULIAN. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Incheierefinalacamerapreliminara292/2018 din 02.10.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul Ministerului Public Amână judecarea cauzei la 02.10.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 18.09.2018