M**** I***
ReclamantC***** B***** V**** R*********** P*** P*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu Comuna Bogdan Vodă-prin Primar. Constată că în perioada 1984-1985, respectiv 1987-1988 reclamantul M.I. a realizat norme în cadrul CAP Bogdan Vodă, realizând un stagiu de cotizare de 2 ani - timp util la pensie. Respinge celelalte solicitări ale reclamantului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tri¬bunalul Maramureş-Secţia I civilă. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 29 ianuarie 2019.
Hotarare 61/2019 din 29.01.2019Amână pronunţarea la data de 29.01.2019, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2019pentru administrarea probei testimoniale;
Incheiere de sedinta din 23.10.2018