G**** A*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1673/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul G**** A*****. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G**** A*****pentru săvârşirea infracţiunilor de: conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din Cod Penal, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Cod Penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17 ianuarie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara16/2019 din 17.01.2019