S******** D* A******** J******* B**** O*****
CreditorC***** F*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC BUCUREAN IOAN şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 4/2018 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC BUCUREAN IOAN, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditorul urmăritor SERVICIUL DE AMBULANŢĂ JUDEŢEAN BIHOR, împotriva debitorului C***** F*****Z, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa penală 93/2017 a Tribunalului Bihor şi Decizia nr. 590/2017 a Curţi de Apel Oradea. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumelor datorate, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită ocazionate cu efectuarea executării. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 31.01.2018.
Incheiere de executare silita 61/2018 din 31.01.2018