D**** V***** C*****
InculpatÎn baza art. 362, art. 202, art. 242 şi art. 218 C.p.p dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului preventiv cu arestul la domiciliu faţă de inculpatul Deliu Vasile-Costin, aflat în prezent în PNT Mioveni, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 23.01.2018. În baza art. 221 C.p.p. impune inculpatului să nu părăsească imobilul situat în Comuna Beleţi Negreşti, satul Zgripceşti, nr. 199., jud. Argeş, fără încuviinţarea instanţei; În baza art.221 al. 2 C.p.p. pe durata arestului la domiciliu impune inculpatului următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa instanţei ori de câte ori este chemat; - să nu comunice cu persoanele vătămate Geamănu Meral Elena şi Fulger Ana Maria sau membrii de familie ai acestora. În baza art. 221 al.4 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Pune în vedere inculpatului drepturile la care se referă art. 218 al. 4 C.p.p. În baza art. 221 al.6 C.p.p. pune în vedere inculpatului că la cererea sa scrisă şi motivată, instanţa prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului. În baza art. 221 al 7 C.p.p. în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, fără permisiunea instanţei pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza. Stabileşte ca autoritate pentru supravegherea executării măsurii preventive a arestului la domiciliu IPJ Argeş -Biroul Supravegheri Judiciare. Dispune punerea în libertate a inculpatului D**** V***** C***** dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză. Copia prezentei încheieri se comunică inculpatului şi instituţiilor prevăzute la art. 221 alin. 8 c.p.p. În baza art.275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică de la 23.01.2018 ora 14,00.
Incheiere finala dezinvestire din 23.01.2018