K*** M*******
ReclamantF***** E*****
PârâtAdmite în parte cererea reclamantei K*** M*******, în contradictoriu cu pârâtul F***** E***** şi în consecinţă: Dispune îndreptarea sentinţei civile nr. 869/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. 1323/268/2018 în sensul că: „Obligă pe pârât să plătească pe seama reclamantei suma de 3.222 lei reprezentând 1 parte din taxa de timbru” în loc de 2.717 lei cum din eroare s-a trecut. Dispune îndreptarea din oficiu a hotărârii de mai sus în sensul că din preambulul şi din primul alineat al dispozitivului sentinţei elimină codul numeric personal ..... Respinge cererea reclamantei privind eliminarea dispoziţiei „Obligă pe reclamanta să restituie în favoarea statului suma de 6.444 lei care a fost avansată din partea acestuia cu titlu de taxă de timbru după rămânerea definitivă a sentinţei”. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Odorheiu Secuiesc. Pronunţată în şedinţă publică din 10 aprilie 2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 10.04.2019Admite acţiunea reclamantei K*** M******* împotriva pârâtului F***** E***** şi în consecinţă: Constată că reclamanta şi pârâtul , foşti soţi în timpul căsătoriei au dobândit imobilul cu construcţii , situat în Corund , str. Telek, nr. 354, judeţul Harghita, constând în casa de locuit şi anexe - grajd cu şură – înscris în C.F. 1927, 1927/S a comunei Corund de sub A1.1 şi A1.2 nr. top. 1019 şi 1020, B3. prin contribuţia lor egală de 1 - 1 parte . Constată încetarea regimului matrimonial al reclamantei şi pârâtului. Constată că în masa de partajat intră imobilul cu construcţii , situat în Corund , str. Telek, nr. 354, judeţul Harghita, constând în casa de locuit şi anexe - grajd cu şură – înscris în C.F. 1927, 1927/S a comunei Corund de sub A1.1 şi A1.2 nr. top. 1019 şi 1020, B3, cu o valoare de 88.186 lei , conform Raportului de expertiză , întocmit de expert Cenan Maria. Dispune atribuirea în natură şi în întregime a bunului imobil pe seama pârâtului F***** E*****, cu obligarea acestuia să plătească pe seama reclamantei suma de 44.063 lei, reprezentând sultă conform cotei de 1 parte. Obligă pe reclamanta să restituie în favoarea statului suma de 6.444 lei care a fost avansat din partea acestuia cu titlu de taxă de timbru după rămânerea definitivă a sentinţei. Obligă pe pârât să plătească pe seama reclamantei suma de 2.717 lei reprezentând 1 parte din taxa de timbru. Sistează şi compensează celelalte cheltuieli efectuate de părţi. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Odorheiu Secuiesc. Pronunţată în şedinţa publică din 20 martie 2019.
Hotarare 869/2019 din 20.03.2019amână pronunţarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2019amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2019pt. lipsa raportului de expertiză acordă un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 30.01.2019pt. achitarea diferenţei din onorariul expertului acordă un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 05.12.2018pt. efectuarea unei expertize tehnice acordă un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 24.10.2018pentru administrarea probelor acordă un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 19.09.2018Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta K*** M******* şi în consecinţă: Dispune scutirea reclamantei K*** M******* de la plata taxei judiciare de timbru stabilită în cuantum de 6.444,90 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi data de 6 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 06.06.2018