I****** F************
PetentI***** D***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul Istrate Florin Adrian în contradictoriu cu intimatul I***** D***, având ca obiect anularea procesului - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PDJX nr. 0120370 din data de 24.12.2017. Menţine dispoziţiile procesului - verbal seria PDJX nr. 0120370 din data de 24.12.2017, întocmit de I***** D***, ca fiind legale şi temeinice. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Filiaşi. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 23.01.2019.
Hotarare 45/2019 din 23.01.2019Dispune repetarea adresei către intimatul I***** D*** cu solicitarea de a se înainta la dosar un alt exemplar al C.D. – ul depus la dosar de intimat pe care se află înregistrare video a presupusei fapte. Amână judecarea cauzei la data de 23 ianuarie 2019, ora 12:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de prevederile art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 14 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 14.11.2018Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, pentru petent încuviinţează proba cu înregistrarea video a presupusei fapte reţinute în sarcina acestuia, iar pentru intimat proba cu planşa foto. Respinge pentru petent proba cu ordinul de deplasare a agentului constatator şi proba testimonială. Dispune emiterea unei adrese către intimatul I***** D*** cu solicitarea de a se înainta înregistrarea video a presupusei fapte reţinute în sarcina petentului. Amână judecarea cauzei la data de 03 octombrie 2018, în vederea administrării probatoriului, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de prevederile art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 20 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 20.06.2018