E** C***** F****** D**
CreditorR***** V*****
DebitorB***** Z*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC GAVRUŢĂ DAN şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 15/2018 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC GAVRUŢĂ DAN, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare EOS CREDIT FUNDING DAC, împotriva debitorilor R***** V***** şi B***** Z*****, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 7525/12.05.2006 încheiat între Banca Transilvania, pe de o parte şi R***** V***** şi B***** Z*****, pe de altă parte. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumelor datorate, la care se vor adăuga cheltuielile de executare ocazionate cu efectuarea executării silite. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 31.01.2018.
Incheiere de executare silita 62/2018 din 31.01.2018