T***** A***
InculpatÎn temeiul art. 396 alin 4 şi 10 Cod procedură penală stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare pentru inculpatul T***** A***, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin 1 Cod penal. În temeiul art. 83 Cod penal amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit potrivit art. 84 Cod penal. În temeiul art. 85 Cod penal obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 404 alin 3 Cod procedură penală atrage atenţia că în caz de săvârşire a unei alte infracţiuni sau a nerespectării obligaţiilor impuse se va dispune revocarea amânării aplicării pedepsei. În temeiul art. 274 alin 1 Cod penal obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei după minută. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.12.2018.
Hotarare 1380/2018 din 14.12.2018În vederea deliberării, în baza art. 391 al. 1 Cod procedură penală, fixează termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 14.12.2018, sala 6.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2018