L******** G*******
PetentC****** L***** D* A******* A L****** F******* F****** D****** T**** S******
IntimatP******* M*********** D****** T**** S******
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Municipiului Drobeta-Turnu Severin. Respinge cererea formulată, astfel cum a fost modificată, de către petentul L******** G******* în contradictoriu cu Primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte cererea formulată, astfel cum a fost modificată, de către petentul L******** G******* în contradictoriu cu intimata Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Drobeta-Turnu Severin. Obligă intimata Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Drobeta-Turnu Severin la înmânarea către petent a schiţei terenului în suprafaţă de 12 242 mp, situat în extravilanul municipiului Drobeta-Turnu Severin, tarlaua 2, având ca vecini N-drumul Dealul Viilor, E-Drăghia Vasile, S-drum tarla. V-Tăculescu Ion. Respinge capătul de cerere privind obligarea intimatei Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Drobeta-Turnu Severin la întocmirea şi înaintarea către Comisia Judeţeană de Fond Funciar a judeţului Mehedinţi a documentaţiei necesare eliberării titlului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 12 242 mp, ca rămas fără obiect. Obligă intimata la plata către petent a sumei de 599,97 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 04.10.2018.
Hotarare 3903/2018 din 04.10.2018Amână pronunţarea la data de 04.10.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.09.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.09.2018Amână pronunţarea la data de 28.09.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2018Amână judecarea cauzei la data de 14.09.2018 în vederea ataşării dosarului nr. 11220/225/2012 şi pentru ca intimata CLFF Dr. Tr. Severin să depună la dosarul cauzei sentinţa civilă nr. 478/2012 şi cererea de reconstituire formulată de petent.
Incheiere de sedinta din 08.06.2018