Dosar 1332/112/2018 din 23.10.2018

dare de mită (art.290 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1332/112/2018
Data dosar:
23.10.2018
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
dare de mită (art.290 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2019 la ora 9:30

    Complet: Complet nr.6* - Fond
  • Condamnare

    În baza art. 396 C. p.p. condamnă pe inculpatul B. V. T., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin.1 C.p. cu aplic art. 396 alin.10 C.p.p. În baza art. 396 C.p.p. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin.1 C.p. cu aplic art. 396 alin.10 C.p.p. Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în concurs real prev. de art. 38 alin.1 C.p. şi în temeiul art. 39 alin.1 lit.b C.p. contopeşte pedepsele principale aplicate prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de o treime, respectiv 4 luni, rezultând pedeapsa principală finală de 1 an şi 10 luni închisoare, În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 4 luni conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. Dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei accesorii aplicate. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa Năsăud la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bistriţa sau a Primăriei Livezile pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore din data de 03.06.2018-04.06.2018. Menţine sechestrul asigurator dispus prin Ordonanţa procurorului din data de 06.07.2018 cu privire la suma de 1000 Euro, în vederea confiscării speciale. Dispune confiscarea de la inculpatul B. V. T. a sumei de 1000 Euro consemnată în prezent la CEC Bank, Sucursala Bistriţa conform chitanţei nr. 1843122559/1/06.07.2018 şi a recipisei de consemnare nr. 2044714365/1/06.07.2018 ( f.88-89 dosar u.p.). În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Stabileşte în favoarea Baroului Bistriţa Năsăud suma de 195 lei reprezentând onorariu avocat oficiu în cursul urmăririi penale pentru inculpat B. V. T., ce se va achita din fondurile M.J. pentru av. M. L. D.. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.03.2019.

    Hotarare 21/2019 din 15.03.2019
  • Sedinta din data de 08.03.2019 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.6* - Fond
  • Amână pronunţarea

    amânare pronunţare la 15 martie 2019

    Incheiere de sedinta din 08.03.2019
  • Sedinta din data de 04.03.2019 la ora 9:30

    Complet: Complet nr.6* - Fond
  • Amână pronunţarea

    amânat pronunţarea la 8 martie 2019

    Incheiere de sedinta din 04.03.2019
  • Sedinta din data de 27.02.2019 la ora 10:00

    Complet: Complet nr.6* - Fond
  • Amână pronunţarea

    amânat pronunţarea la 4 martie 2019

    Incheiere de sedinta din 27.02.2019
  • Sedinta din data de 23.01.2019 la ora 9:30

    Complet: Complet nr.6* - Fond
  • Amână cauza

    adresă pentru referat de evaluare

    Incheiere de sedinta din 23.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD