S* J****** S**
Intimat ReclamantS* T**** A** P******** S**
Apelant PârâtAdmite apelul formulat de apelanta Total AGC Petro – Gas SRL, împotriva sentin?ei civile nr. 3563/04.07.2018 pronun?ată de Judecătoria Târgu Mure? în dosarul nr. 13374/320/2017. Modifică în parte hotărârea apelată în sensul că Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.159,4 lei. Men?ine celelalte dispozi?ii ale hotărârii apelate. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul va fi depus la Tribunalul Specializat Mure?. Pronunţată în conformitate cu prevederile art. 396 al. 2 Cod procedură civilă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în data de 04 iunie 2019.
Hotarare 319/2019 din 04.06.2019În baza art. 396 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză pe data de 04 iunie 2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 pct. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 mai 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2019Admite declaraţia de abţinere a domnului judecător Ioan Eugen Maier de la judecarea apelului ce face obiectul dosarului nr. 13374/320/2017 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Mureş. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.03.2019.
Incheiere abtinere din 29.03.2019Dispune înaintarea dosarului potrivit dispoziţiilor Regulamentului de ordine interioară al instanţelor de judecată în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere formulată de domnul Ioan Eugen-Maier, întemeiată pe dispozi?iile a art. 42 alin. 1 pct. 13 şi art.43 alin.2 Cod procedură civilă, raportat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 martie 2019.
Incheiere abtinere din 26.03.2019