T****** I* D************
InculpatCondamnă pe inculpatul Tupiluş Daniel Viorel, arestat în altă cauză deţinut în Penitenciarul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4, 396 alin. 10 Cpd pr. penală, la pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 96 alin. 4 Cod penal revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 119/25.05.2017 a Judecătoriei Dorohoi (definitivă prin neapelare la 13.06.2017). În temeiul art. 96 alin.5 raportat la art. 44 alin. 2 Cod penal coroborat cu art. 39 alin. 1 lit. b), 45 alin. 1 Cod penal contopeşte pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă penală cu pedeapsa de 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 1 an aplicată prin sentinţa penală nr. 119/2017 a Judecătoriei Dorohoi şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 (cinci) luni şi 10 (zece) zile închisoare cu executare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 1 (un) an. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. Constată că persoana vătămată Zaharia Gheorghe (în prezent decedată) nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod pr. penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare; onorariu avocat oficiu Lupaşcu Simona (delegaţie 407/2018) în sumă de 520 lei se va vira B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 aprilie 2019.
Hotarare 474/2019 din 11.04.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 11 aprilie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019Faţă de consemnările de la dosar şi solicitarea procurorului se va face adresă către Primăria com. Răuseni, jud. Botoşani să înainteze extras uz oficial după certificatul de deces al numitului Zaharia Gheorghe şi anexa cu moştenitorii persoanei decedate. Totodată, se va ataşa sentinţa nr. 119/25.05.2017 a Judecătoriei Dorohoi, privind pe inculpat.
Incheiere de sedinta din 28.02.2019Faţă de solicitarea inculpatului, formulată prin apărător, de acordare a unui nou termen în vederea efectuării de demersuri pentru împăcare cu partea civilă, va amâna judecata cauzei, motiv pentru care se va emite mandat de aducere pentru persoana vătămată.
Incheiere de sedinta din 17.01.2019Faţă de solicitarea inculpatului, formulată prin apărător, de acordare a unui nou termen în vederea efectuării de demersuri pentru împăcare cu partea civilă, va amâna judecata cauzei.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018