D********* E**** D**
Intimat ReclamantB**** R********* S* M***** A G******* N******* B*** O* G*****
Recurent PârâtB**** R********* - S******** T* J**
Intimat PârâtAdmite recursul. Casează decizia Tribunalului Gorj şi, rejudecând apelul, admite apelul în sensul că schimbă sentinţa şi respinge acţiunea. În temeiul art.500 alin.2 C.p.c., constată desfiinţate de drept actele de executare din dosarul de executare nr.1018/2017 al BEJ Tănăsescu George Dorian. Obligă intimatul reclamant la plata sumei de 1206 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs şi apel, către recurenta pârâtă. Definitivă.
Hotarare 192/2019 din 27.03.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 27 martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2019În temeiul dispoziţiilor art.520 alin.4 din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr.2658/1/2018 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 noiembrie 2018.
Incheiere suspendare din 28.11.2018