C****** S***** E******
CondamnatAdmite în baza art.587 C.pr.pen şi art.125 şi urm. C.pen cererea petentului condamnat Cobzaru Ştefan Emanuel , detinut in Penitenciar Mioveni Dispune liberarea conditionata a acestuia. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în baza art.275 C.pr.pen în sarcina statului iar onorariul avocatului din oficiu va fi platit din fondurile Ministerului Justitiei. Cu contestatie in 3 zile. Pronuntata in sedinta publica din data de 03.10.2018.
Hotarare 1324/2018 din 03.10.2018Se emite adresă către Penitenciar Colibaşi pentru a se solicita următoarele relaţii: încarcerării petentului, câte zile a executat până în prezent, dacă a fost folosit la muncă, iar în caz afirmativ câte zile au fost câştigate ca urmare a muncii prestate, daca a fost luat în discuţie de către Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată şi, în caz afirmativ, să ne înainteze copia procesului verbal întocmit de comisie, comportamentul petentului pe perioada detenţiei, copie de pe mandatul în executarea căruia se află, copie de pe sentinţa penală de condamnare şi, dacă la data formulării cererii, acesta se afla încarcerat în Penitenciar Mioveni. Se citează petentul condamnat la Penitenciar Mioveni. Amână judecarea cauzei la 03.10.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 05.09.2018