Dosar 13452/3/2018 din 24.10.2018

pretenţii declinat


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13452/3/2018
Data dosar:
24.10.2018
Instanta:
Tribunalul Comercial Cluj
Departament:
Comercial
Obiect:
pretenţii declinat
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.02.2019 la ora 11:00

    Complet: D19
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta SOCIETATEA DE SERVICII HIDROENERGETICE HIDROSERV S.A., în insolvenţă, prin administrator judiciar C.I.T.R. Filiala Bucureşti S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A., . Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 263.276 lei, reprezentând debit principal, precum şi dobânda legală aferentă, calculată începând cu data de 19.02.2018 şi până la achitarea integrală a debitului principal. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15 februarie 2019.

    Hotarare 245/2019 din 15.02.2019
  • Sedinta din data de 08.02.2019 la ora 11:00

    Complet: D19
  • Amână pronunţarea

    AP la 15.02.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2019
  • Sedinta din data de 18.01.2019 la ora 11:00

    Complet: D19
  • Amână cauza

    În vederea exprimării poziţiei procesuale

    Incheiere de sedinta din 18.01.2019
  • Sedinta din data de 23.11.2018 la ora 11:00

    Complet: D19
  • Amână cauza

    În vederea precizării temneiului de drept al cererii

    Incheiere de sedinta din 23.11.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD