V****** C* P****
Contestator InculpatP****** E****
Parte vătămatăRespinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Voicilă Petre, împotriva Încheierii din data de 28.09.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli juiciare avansate de către stat. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2018.
Hotarare 543/2018 din 12.10.2018În baza art. 64 alin. 4 Cod proc. penală, admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Ivan Popa Daniela din cadrul Tribunalului Prahova, şi în consecinţă. Constată incompatibilitatea doamnei judecător de la soluţionarea cauzei 13520/281/2018/a2. Menţine în totalitate actele şi măsurile dispuse de doamna judecător. În baza art. 110 alin.5 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, întregirea completului se realizează prin participarea judecătorului înscris în lista de permanenţă după judecătorul care a participat la soluţionarea declaraţiei de abţinere, respectiv permanenţa din data de 12.10.2018 Pronunţată în camera de consiliu, azi 12.10.2018.
Incheiere abtinere din 12.10.2018In vederea legalei constituiri a completului
Incheiere de sedinta din 11.10.2018preschimba termen la 11.10.2018
Rezolutie din 10.10.2018