C***** R******
Parte civilăB***** C*******
InculpatL****** D**** M*****
InculpatS***** G*******
InculpatÎn baza art.233 al.1 , art. 234 alin.1, lit.c,d şi f Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 din Noul Cod penal ?i art. 43 alin 5 din Noul Cod penal, cu aplic.art.77 lit.a Cod penal, condamnă pe inculpatul B***** C*******, recidivist, la pedeapsa de: - 8 (opt) ani închisoare , pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal,: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi pedeapsa accesorie şi complementară pentru o perioadă de 1 an, a interzicerii drepturilor prev. de art.66 al.1 lit. a şi b Cod penal, la care a fost condamnat prin Sentinţa Penală nr. 13/12.01.2018 pronunţată în dosar nr. 2761/29572017 de Judecătoria Sânicolaul Mare , definitivă prin Decizia Penală nr. 337/22.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara, în pedepsele componente: -1 an închisoare , pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat .art. 228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b, c, d Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal ?i art 43 alin 5 din Cod penal şi art 396 alin. (10) din Codul proc. Pen; -1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin 1 din Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 din Cod penal ?i art 43 alin 5 din Cod penal şi art 396 alin. (10) din C. proc. Pen; -1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false prev. de art. 334 alin 2 din Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 din Cod penal ?i art 43 alin 5 din Cod penal şi art 396 alin. (10) C. proc. Pen; -1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prev.de art. 335 alin 1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal ?i art 43 alin 5 Cod penal şi art 396 alin. (10) din C. proc. Pen. În temeiul art.38 al.1 Cod Penal constată situaţia concursului de infracţiuni între infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză cu infracţiunile de mai sus, iar în temeiul art. 39 al.1 lit.b Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 8(opt) ani închisoare, la care se va adăuga o treime – 1(un) an şi 4(patru) luni închisoare - din totalul celorlalte pedepse , inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: - 9(nouă) ani şi 4(patru) luni închisoare în detenţie. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal. În baza art.233 al.1 , art. 234 alin.1, lit.c,d şi f Cod penal cu aplic.art.77 lit.a Cod penal, condamnă pe inculpatul Lăcătu? Denis-Marius, la pedeapsa de: - 6 (şase) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal,: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: În temeiul art.97 al. 1 Cod penal, anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa Penală nr. 13/12.01.2018 pronunţată în dosar nr. 2761/29572017 de Judecătoria Sânicolaul Mare , definitivă prin Decizia Penală nr. 337/22.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art.38 al.1 Cod Penal constată situaţia concursului de infracţiuni între infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză cu infracţiunea de mai sus, iar în temeiul art. 39 al.1 lit.b Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (şase) ani închisoare, la care se va adăuga o treime – 2(două) luni şi 20(douăzeci) zile închisoare - din a doua pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: - 6 (şase) ani 2(două) luni şi 20(douăzeci) zile închisoare în detenţie. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 1 Cod penal, în condiţiile prev. de prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) Cod penal. În baza art.48 Cod Penal rap.la art.228 al.1 , 229 al.1 lit.b şi al.2 lit.b Cod Penal, cu aplic.art.77 lit.a Cod penal şi cu aplic.art.396 al.10 Cod Proc.Penală, condamnă pe inculpatul S***** G*******, la pedeapsa de: - 1(un) an şi 8(opt) luni închisoare în detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. În baza art. 72 din Cod penal deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului B***** C*******, durata re?inerii ?i arestului preventiv de la data de 17 septembrie 2017 la 06.12.2018. În baza art. 72 din Cod penal deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului Lăcătu? Denis-Marius, durata re?inerii ?i arestului preventiv de la data de 17.09.2017 la 10.11.2017. În baza art. 7 al.1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţii B***** C******* şi Lăcătu? Denis-Marius în vederea stabilirii profilului genetic şi a stocării acestuia în S.N.D.G.J. În temeiul art.397 rap. la art.25 Cod Proc.Penală admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Cornea Rădoaica ,şi obligă inculpaţii B***** C*******, Lăcătu? Denis-Marius şi S***** G*******, în solidar, să plătească acesteia suma de 2500(douămiicincisute) lei daune materiale şi iar pe inculpaţii B***** C******* şi Lăcătu? Denis-Marius, în solidar, să plătească părţii civile echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 5000(cinci)mii Euro reprezentând daune morale. În baza art. 274 Cod procedură penală, obligă inculpaţii la plata sumei de 1500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Arad a sumei de 1097 lei, onorariu avocaţi din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.03.2020. Preşedinte
Hotarare 511/2020 din 16.03.2020Amana pronuntarea la data de 16.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2020Stabileste termen de pronunţare pentru 02.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2020T.19.02.2020,ora 11,00 pentru citare martor cu mandat de aducere, caziere inculpaţi.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020T. 12.02.2020, ora 11,00 pentru citare martori , cei propusi prin rechizitoriu cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020T. 22.01.2020, ora 11,00 pentru audiere martori.
Incheiere de sedinta din 15.11.2019T.15.11.2019, ora 9,00 pentru audiere inculpati si martori.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019T. 30.10.2019, ora 10,00 pentru audiere martori.
Incheiere de sedinta din 25.09.2019T. 25.09.2019, ora 10,00 pentru citare martori lipsa, din care martorul M.I cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 26.06.2019T. 26.06.2019, ora 9,00 pentru audiere martor si comunicare relatii din partea INTERPOL.
Incheiere de sedinta din 22.05.2019T. 22.05.2019, ora 10,00 pentru audiere persoana vătămată si martor propus prin rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 10.04.2019T. 10.04.2019, ora 10 pentru audiere inculpati.
Incheiere de sedinta din 13.03.2019T. 13.03.2019 pentru indeplinire procedura cu inculpatul Brănda de la domiciliu si citare cu mandat aducere inculpat lipsa.
Incheiere de sedinta din 13.02.2019