F***** M***********
PetentI** B****
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul F***** M*********** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BUZĂU şi în consecinţă: Menţine ca temeinic şi legal procesul verbal de contravenţie seria PBZX nr.079680 încheiat la data de 26.10.2018 de un agent constatator din cadrul Postului de poliţie al comunei Ruşeţu. Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării sentinţei, potrivit prevederilor 466 alin.1 şi art.468 alin.1 cod proc.civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pogoanele,sub sancţiunea nulităţii, conform prevederilor art.471 alin.1 cod proc.civilă. Pronunţată astăzi,11 martie 2019,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 110/2019 din 11.03.2019În temeiul prevederilor art.396 alin.1 cod proc.civilă,amână la data de 11 martie 2019,ora 12,00,pronunţarea hotărârii în plângerea contravenţională formulată de petentul F***** M*********** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BUZĂU,instanţa neavând timpul material necesar în acest sens. Pronunţată astăzi, 4 martie 2019,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2019ART.260 AL.2 CPC
Incheiere de sedinta din 14.02.2019AMANA CAUZA IN VEDEREA AUDIERII MARTORILOR PROPUŞI DE PĂRŢI
Incheiere de sedinta din 28.01.2019