Dosar 1361/40/2018 din 06.06.2018

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1361/40/2018
Data dosar:
06.06.2018
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.07.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM5-N
  • Admite cererea

    Admite cererea de repunere în termen cu privire la deciziile de suspendare a contractului individual de muncă. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S******* R***** în contradictoriu cu pârâta Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi –Eparhia Moldovei. Anulează Deciziile de suspendare a contractului individual de muncă şi Decizia nr. 1591/4.05.2018. Obligă pârâta să reintegreze reclamantul pe postul deţinut anterior şi să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul , de la data suspendării contractului individual de muncă până la data reintegrării efective pe post. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată sub forma onorariului de avocat. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 411/2020 din 07.07.2020
  • Sedinta din data de 02.07.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM5-N
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea la data de 07.07.2020. Pronuntata la data de 02.07.2020 prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM5-N
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea la data de 02.07.2020. Pronuntata la data de 23.06.2020 prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020
  • Sedinta din data de 23.04.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM5-N
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195/2020.

  • Sedinta din data de 03.03.2020 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM5-N
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 23.04.2020 pentru a se ataşa dosarul penal nr. 1749/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani şi pentru a se face adresă la ITMJ Botoşani , în sensul de a se comunica dacă reclamantul a fost sau este angajat, cu contract individual de muncă, în perioada de la data emiterii Deciziei nr. 1591/04.05.2018 şi dacă a încasat sau încasează venituri.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2020
  • Sedinta din data de 19.06.2019 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM5-N
  • 413 NCPC/244 CPC

    In temeiul disp. art. 413 alin. 1 pct. (3) Cod Procedură Civilă, suspendă judecarea acţiunii formulată de reclamantul S******* R***** în contradictoriu cu pârâta Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi –Eparhia Moldovei Tg Frumos până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr 1649/P/2018. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei . Recursul se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la data de 19.06.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere suspendare din 19.06.2019
  • Sedinta din data de 22.05.2019 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM5-N
  • Amână cauza

    Pentru a se emite adresă la Parchetuld e pe lângă Judecătoria Botoşani.

    Incheiere de sedinta din 22.05.2019
  • Sedinta din data de 08.04.2019 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM5-N
  • Amână cauza

    Termen la cererea părţilor, având în vedere lipsa d-lui av. Ghercă Daniel.

    Incheiere de sedinta din 08.04.2019
  • Sedinta din data de 28.03.2019 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM3-N
  • Amână cauza

    Având în vedere că prin art.1 alin. A şi B al Hotărârii nr.6/2019 a Colegiului de conducere al Tribunalului Botoşani s-a stabilit distribuirea ciclică, începând cu data de 28.03.2019 a dosarelor repartizate completelor de fond CivFondCM3-N, LL+TN+aj, Civ Fond CM7, Civ Fond CM3, Civ Fond CM 5, din componenţa cărora fac parte doamna judecător Aroşculesei Maria. Amână judecarea cauzei la data de 8 aprilie 2019 complet CIV. FOND CM5-N. Pronunţată în şedinţa publică din 28 martie 2019.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2019
  • Sedinta din data de 12.02.2019 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM3-N
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 28 martie 2019 pentru a da posibilitatea avocatului pârâtei să studieze înscrisurile primite la termenul de astăzi. Pronunţată în şedinţa publică din 12.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2019
  • Sedinta din data de 08.01.2019 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM3-N
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2019 şi dispune citarea martorului lipsă prin mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică din 8.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 08.01.2019
  • Sedinta din data de 06.12.2018 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM3-N
  • Amână cauza

    Amână judecarea la 8.01.2019 pentru lipsa martorilor. pronunţată în şedinţa publică din 6.12.2018.

    Incheiere de sedinta din 06.12.2018
  • Sedinta din data de 01.11.2018 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM3-N
  • Amână cauza

    Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea dosarului nr 1649/P/2018 . Cu drept de recurs la instanţa ierarhic superioară cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Recursul se dpune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 01.11.2018

    Incheiere de sedinta din 01.11.2018
  • Sedinta din data de 04.10.2018 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM3-N
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 1.11.2018 şi dispune a se trimite adresă către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 4.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 04.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD