U******* A************ T********** O*******
ReclamantD**** D****
PârâtAdmite, în parte, cererea formulată de către U******* A************ T********** O*******, în contradictoriu cu pârâta D**** D****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 788 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere pentru debitul principal, în cuantumul prevăzut de lege, din momentul plăţii debitului către SC CUP SA, respectiv 07.08.2018 şi până la plata efectivă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Focşani, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată la data de 08.04.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 2575/2019 din 08.04.2019Amînă pronuntarea cauzei la data de 8 aprilie 2019. Pronuntarea hotărârii se va face prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei – în baza disp art. 396 Cod Procedură Civilă. Pronuntată în sedinta publică azi, 28 martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019