V****** L******** M****
ReclamantV****** M******* L*****
ReclamantF**** B*** S*
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii VLĂDOIU LAURENŢIU-MIHAI şi VLĂDOIU MINODORA-LUCICA în contradictoriu cu pârâta S.C. FIRST BANK S.A. Constatată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 5.1 din contractul de credit bancar nr. 0300R000000032824 din 10.07.2008, în ceea ce priveşte sintagma „conform deciziei băncii”. Obligă pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 15.322,23 franci elveţieni achitaţi în plus de cu titlu de dobândă în perioada 22.05.2009 – 24.04.2018, (la cursul BNR din ziua plăţii). Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor astăzi, 07.10.2022
Hotarare 6425/2022 din 07.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 07.10.2022. Pronunţată în sedinţă publică, astăzi, 29.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2022Admite cererea de amânare fără discu?ii. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 29.09.2022, ora 09:00, sala 2, completul C4-10. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 15.09.2022.
Incheiere de sedinta din 15.09.2022Admite în parte obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă întocmit de expert Gorgoi Stelian. Emite adresă către expert prin care îi comunică obiecţiunile cu solicitarea de a reface calculul realizat în Anexa nr. 2 şi 3, ţinând cont de răspunsul dat de expert la pct. 1, în sensul că a constatat că dobânda a fost de 6,9 plus indicele de referinţă în perioadă 22.05.2009 – 24.04.2018 şi de 4,9 plus indicele de referinţă din data de 24.05.2018, până în prezent. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 15.09.2022, ora 10:00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.07.2022.
Incheiere de sedinta din 06.07.2022Constată că, urmare a desfiinţării completului de judecată C 4-3 j şi C 4-3 j CC prin Hotărârea nr. 13 din data de 06 Mai 2022, prezenta cauză a fost repartizată ciclic completului C4-10, având termen la data de 23.06.2022, ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 09.06.2022Încuviinţează solicitarea pârâtului, formulată prin apărătorul ales, şi dispune revenirea cu adresă către expert Gorgoi Stelian, cu solicitarea de a reface lucrarea de expertiză ţinând cont de înscrisurile depuse la dosarul cauzei de pârât la acest termen de judecată. Se ataşează adresei ce se va înainta expertului înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârât. Amână judecarea cauzei la data de 09.06.2022, sala 2, ora de strigare a cauzei urmând a se stabili ulterior, prin publicarea listei de şedinţă pe site-ul instanţei cu cel puţin 2 zile înaintea şedinţei de judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.03.2022.
Incheiere de sedinta din 03.03.2022Pentru a da posibilitatea părţilor de a lua cunoştinţă de conţinutul lucrării de expertiză depusă la dosarul cauzei de către expert Gorgoi Stelian, amână judecarea cauzei la data de 03.03.2022, sala 2, ora de strigare a cauzei urmând a se stabili ulterior, prin publicarea listei de şedinţă pe site-ul instanţei cu cel puţin 2 zile înaintea şedinţei de judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.11.2021.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021Încuviinţează obiectivele formulate de pârât la raportul de expertiză contabilă întocmit de către expert Gorgoi Stelian. Emite adresă către expert Gorgoi Stelian, prin care comunică obiecţiunile formulate la raportul de expertiză de către pârât, prin apărătorul ales, cu solicitarea de a răspunde obiecţiunilor formulate. Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2021, sala 2. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.09.2021.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021Încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâtei şi acorda un nou termen de judecată, pentru a da posibilitatea părţilor în temeiul art. 170 C.pr.civ., coroborat cu art. 336 al. 1 C.pr.civ., de a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză tehnică depus la dosar, prorogând discutarea acestuia, la termenul următor. Amână judecarea cauzei la . 30.09.2021, sala 2, ora 09:30 Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Mai 2021
Incheiere de sedinta din 13.05.2021Revine cu adresă către expert Gorgoi Stelian, pentru a depune la dosar, dovezile de convocare ale pârâtei la întocmirea raportului de expertiză. Proroga discutarea obiectiunilor la raportul de expertiză întocmit în cauză, la termenul ce urmează a fi acordat. Amână judecarea cauzei la 13.05.2021, sala 2, ora 08:30 Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2021
Incheiere de sedinta din 04.02.2021Revenirea cu adresă către expertul desemnat în cauză, Gorgoi Stelian, pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată cu respectarea disp. art. 335 şi 336 alin.1 Cod procedură civilă, cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 19.09.2019. Amână judecarea cauzei la 04.02.2021, sala 2, ora 8:30 Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2020
Incheiere de sedinta din 12.11.2020Revenirea cu adresă către expertul desemnat în cauză, G.S., pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată cu respectarea disp. art. 335 şi 336 alin.1 Cod procedură civilă, cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 19.09.2019. Amână judecarea cauzei la 12.11.2020 Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2020
Incheiere de sedinta din 17.09.2020Încuviinţează cererea privind înlocuirea d-nei expert Din D., cu un alt expert, sens în care, în temeiul art.331 Cod procedură civilă, procedează la desemnarea unui alt expert prin tragere la sorţi în persoana d-lui B. S.. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare, pentru a aduce la cunoştinţă înlocuirea expertului desemnat în cauză cu un alt expert, precum şi transferarea onorariului provizoriu din contul doamnei expert D. D., în contul d-lui expert B. S.. Se emite adresă către expertul desemnat în vederea depunerii la dosar a raportului de expertiză cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art.335 şi 336 Cod procedură civilă, cu exemplare pentru comunicare părţilor, având în vedere obiectivele stabilite de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 19.09.2019. Amână judecarea cauzei la 17.09.2020 – ora 13,00 Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2020
Incheiere de sedinta din 28.05.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la data de 28.05.2020, completul C 4-3J, sala 2, ora 10,00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2020
Incheiere de sedinta din 27.02.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, amână cauza şi acordă termen la data de 27.02.2020, completul 4- 3 J civil, sala nr.2, ora 10.00. Menţine obligaţia stabilită prin încheierea de şedinţă din data de 21.11.2019, în sensul de a se reveni cu adresă către expert D.D. şi a efectua raportul de expertiză, având în vedere obiectivele stabilite de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 19.09.2019. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2020
Incheiere de sedinta din 06.02.2020Emite adresă către expertul desemnat în cauză, D.D., pentru întocmirea şi depunerea lucrării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată cu respectarea disp. art. 335 şi 336 alin.1 Cod procedură civilă, cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 19.09.2019. Emite adresă către BLET – Argeş, în vederea încunoştinţării cu privire la desemnarea expertului. Amână judecarea cauzei la 06.02.2020. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2019
Incheiere de sedinta din 21.11.2019Încuviinţează pentru reclamanti proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică în specialitate contabilitate şi pentru pârâtă, proba cu înscrisuri. Respinge proba cu interogatoriul solicitat de pârâtă, ca nefiind concludentă soluţionării cauzei, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată. În conformitate cu disp. art.331 Cod proc. civilă, numeşte expert pe ing. D. D. şi stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 1000 lei în sarcina reclamanţilor şi pune în vedere acestora, să depună la dosar în termen de cinci zile dovada achitării onorariului de expert, sub sancţiunea decăderii sau a suspendării cauzei în baza disp. art.242 alin. 1 Cod proc. civilă. Emite adresă către BLET pentru face cunoscut numele expertului şi onorariul stabilit şi către expertul cauzei în vederea întocmirii şi depunerii raportului de expertiză cu cel puţin 7 zile înaintate de termenul de judecată ce se va acorda, conform art. 336 alin. 1 Cod proc. civilă. Amână judecarea cauzei la 21.11.2019 Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Septembrie 2019
Incheiere de sedinta din 19.09.2019În temeiul disp.art.170 Cod proc.civilă încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamanţilor prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi al înscrisurilor ataşate acesteia, comunicate astăzi în şedinţă publică. Ia act că pârâta şi-a schimbat denumirea, fiind înregistrată la ONRC – sub denumirea de F**** B*** S*, sens în care se vor face cuvenitele modificări în sistemul ecris. Amână judecarea cauzei la 19.09.2019 Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Mai 2019
Incheiere de sedinta din 30.05.2019Citarea părţilor, reclamanta cu copie de pe întâmpinare. Proroga discutarea admisibilităţii probelor solicitate de reclamanţi, la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 30.05.2019 Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Martie 2019
Incheiere de sedinta din 28.03.2019